CONSTRUCȚIA APEDUCTULUI CE VA ALIMENTA PESTE 100 DE LOCALITĂȚI CU APĂ POTABILĂ DIN IAȘI A FOST DISCUTATĂ DE NATALIA GAVRILIȚA CU PRIMARII DIN GLODENI

Data:
Jan 13, 2023

Soluțiile specifice pentru aprovizionarea cu apă a raionului Glodeni au fost discutate, astăzi, în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu reprezentanții administrației publice locale din raion. Patru orașe din Republica Moldova - Glodeni, Nisporeni, Ungheni, Fălești - și aproximativ 100 de comune vor beneficia de apă din România, iar lucrările de extindere a apeductului din Iași vor fi executate în baza unui acord, aprobat recent. 

În cadrul întrevederii cu reprezentanții administrației publice locale au fost discutate oportunităţile de dezvoltare a raionului Glodeni, dar și soluțiile pentru depășirea celor mai stringente probleme cu care se confruntă locuitorii din regiune. Șefa Executivului a menționat că, pentru a spori receptivitatea autorităților la necesitățile cetățenilor și a intensifica conlucrarea între administrația publică locală și cea centrală, membrii echipei guvernamentale vor merge în teritoriu cel puțin de două ori pe lună.

„Am stabilit deja un grafic al întâlnirilor miniștrilor cu autoritățile locale și cetățenii, pentru că doar comunicarea și munca în echipă ne vor aduce rezultatele așteptate de oameni. În mod transparent, democratic, după criterii europene, vom investi împreună în dezvoltarea regiunilor, pentru ca fiecare om să dorească să rămână în țară și să-și crească copiii, aici, acasă”, a spus Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a vorbit despre eforturile Executivului în crearea unor condiții de trai mai bune pe întreg teritoriul țării, menționând că încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate către bugetele locale, sub formă de transferuri cu destinație generală, iar acești bani vor putea fi utilizați inclusiv pentru salarizarea oamenilor din regiune.

Reprezentanții APL au vorbit și despre alte domenii în care ar fi necesară implicarea autorităților publice centrale, între care reconstrucția drumurilor, implementarea unor măsuri eficiente pentru gestionarea deșeurilor și realizarea unor noi proiecte în acest sens.

Guvernul Republicii Moldova

 

CONSTRUCȚIA APEDUCTULUI CE VA ALIMENTA PESTE 100 DE LOCALITĂȚI CU APĂ POTABILĂ DIN IAȘI A FOST DISCUTATĂ DE NATALIA GAVRILIȚA CU PRIMARII DIN GLODENI
Federatia de padel
BNRM