CONDUCĂTORII AUTO VOR FI TESTAȚI PENTRU CONSUMUL DE DROGURI
Jul 26, 2023
26 iulie 2023, Chișinău - Angajații Poliției vor putea efectua testarea antidrog a conducătorilor auto, conform unei proceduri similare celei aplicate pentru testarea alcoolscopică. În vederea prevenirii și combaterii consumului și traficului de substanțe stupefiante și psihotrope, dar și în scopul responsabilizării participanților la traficul rutier, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, un proiect de lege care presupune testarea antidrog a șoferilor.
Astfel, polițiștii vor fi împuterniciți să verifice persoanele bănuite de consum de alcool, substanțe stupefiante, psihotrope, toxice, dar și să le însoțească la o instituție medico-sanitară. Șoferii în a căror privință a fost pornit procesul contravențional vor fi obligați să accepte necondiționat testarea antidrog, la cererea autorității competente.
Drept rezultat, se urmărește asigurarea protecției cetățenilor împotriva pericolelor generate de consumul de droguri, consolidarea siguranței traficului rutier prin prevenirea și combaterea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise și, nu în ultimul rând, garantarea unui climat de ordine și siguranță în societate.