COMENTARIUL MAEIE IN LEGATURA CU DECLARAȚIILE DESPRE TARA NOASTRA A MINISTRULUI RUS DE EXTERNE
Feb 02, 2023
Comentariul MAEIE în legătură cu declarațiile despre țara noastră a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat unui post de televiziune din Federația Rusă.
Comentariul MAEIE în legătură cu declarațiile despre țara noastră a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat unui post de televiziune din Federația Rusă.
2 februarie 2023, Chișinău - Comentariul purtătorului de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă în legătură cu declarațiile despre țara noastră a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat unui post de televiziune din Federația Rusă:
„Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse.
Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge Republica Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă să respecte decizia poporului nostru.
Republica Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere.” - a subliniat purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.