CHIȘINĂU MERITĂ SA OBȚINĂ TITLU DE CAPITALĂ EUROPEANĂ A TINERETULUI
Jan 25, 2023
European Youth Forum a lansat perioada pentru depunere a dosarelor pentru obținerea titlului de CAPITALĂ EUROPEANĂ A TINERETULUI 2026!
În acest sens, Centrul Municipal de Tineret Chișinău este în căutarea unui/unei coordonator/coordonatoare responsabil(ă) de elaborarea dosarului pentru CHIȘINĂU - CAPITALA EUROPEANĂ A TINERETULUI 2026!
Procedura de depunere a dosarului pentru Capitala Europeană a Tineretului este formată din 3 etape:
I etapă (depunerea unei cereri de participare, a unui plan inițial, cât și prezentarea motivației capitalei de a participa în concurs.)
II etapă (desfășurarea detaliată a planului inițial și completarea acestuia cu activități de tineret, cât și a conceptului general propus pentru,,Chișinău – Capitala Europeană a Tineretului 2026’’)
III etapă (elaborarea dosarului final prin completarea acestuia cu recomandările juriului Forumului European de Tineret, inclusiv generalizarea dosarului și a conceptului final de program.)
Criterii de selectare a coordonatorului/coordonatoarei:
- Experiență de lucru cu tinerii;
- Experiență de lucru în managementul proiectelor locale, naționale sau internaționale;
- Experiență de lucru în elaborarea propunerilor de proiecte/granturilor;
- Experiență de colaborări cu experți străini sau organizații de peste hotare;
- Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat (B2-C1);
- Studii sau stagii peste hotare reprezintă un avantaj;
CV-ul poate fi expediat la poșta electronică:centru.chisinau@gmail.com.