CAMPANIA DE INFORMARE PRIVIND IMPORTANTA UTILIZARII RESURSELOR ALTERNATIVE DE PRODUCERE A ENERGIEI TERMICE

Data:
Sep 15, 2022

15 septembrie, Chișinău. Agenția pentru Eficiență Energetică, în colaborare cu S.A. Termoelectrica, anunță lansarea campaniei de informare privind importanța utilizării resurselor energetice alternative gazelor naturale pentru producere a energiei termice (biomasă, cărbune, energie electrică, sistem centralizat de termoficare).

Luând în considerare riscurile existente la adresa securității aprovizionării Republicii Moldova cu energie electrică și gaze naturale, scopul acestei campanii de informare este de a propune opiniei publice, cetățenilor, administrației publice locale, măsuri de prevenire și atenuare a impactului asupra prețurilor și securității aprovizionării cu resurse energetice a Republicii Moldova în caz de limitare a furnizării de gaze naturale.

În același timp, Publicația Comisiei Europene din 18 mai 2022 „Comunicarea Uniunii Europene privind economiile de energie”, în care se prezintă în detaliu schimbările comportamentale pe termen scurt care ar putea reduce cu 5 % cererea de gaze naturale și petrol și încurajează statele membre să lanseze campanii de comunicare pe acest subiect destinate gospodăriilor și întreprinderilor.

Totodată, conform comunicatului Comisiei Europene din 20 iulie 2022, Comisia a propus un nou instrument legislativ și un Plan european de reducere a cererii de gaze în Europa cu 15% până la 31 martie 2023, fiind menționat că, toți consumatorii, administrațiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie și industria pot și ar trebui să ia măsuri pentru economisirea gazelor naturale.

În acest sens vor fi distribuite mai multe materiale informative cum ar fi:studiul,,Evaluarea potențialului de biomasă solidă în Republica Moldova”, liste cu producători de biomasă și cu deținători de centrale pe biomasă, sfaturi de modernizare și pregătire a centralelor termice și instalațiilor de termoficare pentru sezonul rece, cât și alte informații utile.

Menționăm că, Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Agenția pentru Eficiență Energetică

 

CAMPANIA DE INFORMARE PRIVIND IMPORTANTA UTILIZARII RESURSELOR ALTERNATIVE DE PRODUCERE A ENERGIEI TERMICE
Federatia de padel
BNRM