APROBAREA METODOLOGIEI CU PRIVIRE LA APROBAREA TARIFELOR ÎN TRANSPORTUL PUBLIC MUNICIPAL
Jun 14, 2022
Consiliul Municipal Chișinău a aprobat luni în ședință Metodologia calculării și reglementării tarifelor și calculelor pentru serviciile de transport de călători, costului unui vehicul-kilometru și mecanismul de aplicare și reglementare a abonamentelor de călătorie.
Totodată, prin aceeași decizie, CMC a pus în sarcina Primarului General, stabilirea valorii de referință pentru calcularea tarifului de călătorie cu troleibuzul și autobuzul și de a aproba tarifele pentru călătorie în transportul public din municipiul Chișinău.
Noul tarif pentru călătoria în transportul public, conform metodologiei aprobate este de 6 lei și urmează să intre în vigoare din 1 iulie 2022. Costul biletului va fi unic pentru troleibuz și autobuz, în oraș și în suburbii.
În cazul tuturor categoriilor de călători, utilizarea abonamentelor în detrimentul biletelor pentru o singură călătorie, va contribui la diminuarea costului mediu pentru o călătorie de la 2 până la 5 ori, în dependență de categoria de pasageri și perioada de valabilitate a abonamentului.
Totodată, vor fi aplicate un șir de gratuități în transport pentru diverse categorii de călători, inclusiv:
- pentru 200 mii de pensionari;
- 40 de mii de copii și elevi până în clasa a V-ea (până acum doar copiii de până la 7 ani circulă gratuit);
- 18 categorii de persoane, inclusiv vulnerabile.
Cu abonamentul procurat se va putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă persoana schimbă transportul de pe troleibuz sau autobuz, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat. Cu cât numărul de călătorii crește, prețul unei călătorii scade până la 2,7 lei, adică aproximativ atât cât achităm în prezent.
Municipalitatea va pune accent pe abonamentele pentru călătoria cu transportul public:
- 234 de lei, abonament pentru 1 lună;
- 594 de lei, abonament pentru 3 luni;
- 972 de lei, abonament pentru 6 luni.
În prezent, municipiul Chișinău are cel mai mic tarif din țară, iar scumpirea carburanților puteau duce la falimentarea celor două întreprinderi municipale de transport ÎM „Regia Transport Electric Chișinău" și ÎM „Parcul Urban de Autobuze", în condițiile când benzina a ajuns la 33,77 lei/litru, iar benzina de 31,34 lei/litru.
De asemenea, a crescut și prețul la energia electrică, care acum este 2,64 lei kw/h.
Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din Chișinău a fost elaborată și prezentată de către experți, publicată și consultată cu cetățenii.
Pentru îmbunătățirea calității serviciului municipal de transport public, timp de un an, APL Chișinău a procurat 240 de unități de transport noi. Autobuze noi au fost puse pe rute și în suburbii, iar cele uzate au fost scoase de la linie.
Primăria municipiului Chișinău