APROBAREA CALENDARULUI - CADRU AL EVENIMENTELOR CULTURALE ȘI TARGURILOR PENTRU ANUL 2022

Data:
Mar 18, 2022

Primăria municipiului Chișinău a aprobat un Calendar – cadru al evenimentelor culturale și târgurilor ce se preconizează a fi organizate pe parcursul anului 2022 pe teritoriul orașului. Inițiativa are drept scop aprovizionarea locuitorilor și oaspeților capitalei cu mărfuri și produse, dar și susținerea producătorilor autohtoni. O dispoziție în acest sens a fost aprobată de municipalitate.

Calendarul – cadru al târgurilor începe chiar din acest weekend, 19-20 martie, când sunt prevăzute târguri cu produse agricole autohtone, în sectorul Buiucani, Parcul „Alunelul”, aleea principală, între orele 09:00-17:00. La eveniment și-au anunțat participarea 62 de producători. Târgul este organizat de Federația Națională a Fermierilor, în parteneriat cu organizația UN Woman.

În perioada următoare, de regulă în weekend, vor mai fi organizate iarmaroace cu pomușoare, târgul „Dulcișor”, „Federația Fermierilor”, produse apicole, cu produse ECO, cu material semincer sau flori, târguri ale meșterilor populari, cu articole de artizanat și hand made, târgul mierii cu levănțică, târg pascal, târg tematic „Ziua Copiilor”.

De asemenea vor fi târguri la început de an școlar „Bună ziua, școală”, de Ziua Vinului, iarmaroc dedicat Hramului orașului, iar spre final de an vor fi organizate Târguri de brazi și Târg de Crăciun.

Cu referire la Calendarul – cadru al evenimentelor, menționăm că vor fi organizate mai multe excursii tematice, o rută specială cu Troleibuzul Turistic, începând din 14-15 mai – de Ziua Internațională a Familiei. De asemenea, pe 25-26 iunie va fi organizată excursie pietonală dedicată lui Carol Schmidt, iar pe 14-17 iulie, patru zile la rând, în cadrul festivalului „Te salut, Chișinău” va fi organizată excursie tematică cu troleibuzul turistic „Chișinăul de astăzi și de altă dată”;pe 20-25 septembrie vor fi desfășurate excursii pietonale la Primăria Chișinău;pe 27 septembrie – de Ziua Turismului și pe 14-16 octombrie, de Hramul Capitalei vor fi manifestări culturale și expoziții.

Iar la final de an, în perioada 17-30 decembrie 2022 va fi organizată excursia cu Troleibuzul Turistic „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun”.

În scopul promovării evenimentelor ce urmează a fi desfășurate, informația despre fiecare eveniment va fi publicată pe pagina web oficială „chisinau.md”, pe pagina web a Direcției generale economie, comerț și turism, dar și în sursele mass media.

Direcţia Relaţii Publice și Buget Civil

Primăria mun. Chişinău

 

APROBAREA CALENDARULUI - CADRU AL EVENIMENTELOR CULTURALE ȘI TARGURILOR PENTRU ANUL 2022
Federatia de padel
BNRM