492 DE PROIECTE PENTRU DEZVOLTAREA LOCALITĂȚILOR, SELECTATE ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL "SATUL EUROPEAN"

Data:
Jul 22, 2022

492 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare totală de peste două miliarde de lei, vor fi implementate în cadrul Programului național „Satul european”. Concursul pentru selectarea proiectelor s-a desfășurat în perioada martie-aprilie a anului curent, fiind aplicate, în total, 728 de dosare de participare. 

Guvernul a aprobat, astăzi, includerea proiectelor câștigătoare în Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală, pentru finanțare din sursele Fondului național privind dezvoltarea regională și locală (FNDRL), în perioada 2022-2023. 

Astfel, din 492 de proiecte selectate:

152 sunt destinate construcției/extinderii/reabilitării/modernizării sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare; 

43 proiecte - instalarea iluminatului public;  

35 proiecte - elaborarea planurilor urbanistice generale; 

120 proiecte - construcția, renovarea/reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice; 

8 proiecte - instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile; 

71 proiecte - construcția, reconstrucția edificiilor sportive, centre de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu nevoi speciale; 

52 proiecte - restaurarea/reabilitarea/reconstituirea/conservarea monumentelor/structurilor istorice; 

11 proiecte - cofinanțarea proiectelor implementate din sursele de asistență externă.

La etapa următoare, în urma aprobării listei proiectelor, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală urmează să inițieze procedura de semnare a contractelor de finanțare cu administrațiile publice locale.

Menționăm că, pentru finanțarea proiectelor câștigătoare, se vor utiliza mijloacele financiare alocate în FNDRL, prevăzute în Legea anuală a bugetului de stat, mijloacele financiare alocate din surse externe, bugetele APL, dar și alte surse permise de lege.

Direcţia comunicare și protocol

Guvernul Republicii Moldova

 

 

 

492 DE PROIECTE PENTRU DEZVOLTAREA LOCALITĂȚILOR, SELECTATE ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL "SATUL EUROPEAN"
Federatia de padel
BNRM