11 231 CONTRACTE DE LOCAȚIUNE, ÎNREGISTRATE LA SFS ÎN PERIOADA IANUARIE-IUNIE 2023
Jul 13, 2023
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 38,2% în primele 6 luni ale anului 2023 și constituie 26,0 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2022.
Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada lunilor ianuarie-iunie 2023 au fost identificate 1 283 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.
De asemenea, au fost efectuate controale la 208 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget:plăți de bază în sumă de 491 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 36 mii lei și aplicată amendă în mărime de 16,1 mii lei.
În rezultatul acțiunilor întreprinse în primele 6 luni ale anului 2023, au fost înregistrate 11 231 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 22,6% mai multe decât în perioada similară a anului 2022.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute. Pentru mai multe detalii, accesați următorul link.